Tur cu bicicletele în Oradea

Tur cu bicicletele în Oradea

Aseară am fost împreună cu candidații Alianței USR PLUS la consiliul local și voluntarii noștri la un tur cu bicicletele pe traseul: Piața Unirii – Decebal – Dacia – Magheru – Piața Unirii.

Am mers pe artere principale de circulație, pe unde multă lume circulă zilnic spre serviciu sau școală. Cu mașina, desigur, pentru că trebuie să ai mare curaj să te încumeți să mergi la ore de vârf cu bicicleta. Chiar duminică seara fiind, și traficul mai redus decât de obicei, am avut un permanent sentiment de nesiguranță. Am mers pe piste de biciclete pe o distanță de vreo 150m pe strada Republicii, în rest doar pe carosabil. Pe Bulevardul Decebal, de pildă, asfaltul e ondulat la limita cu trotuarul, iar mașinile îți fâlfâie pe la urechi, pentru că trec la 30-40 de cm de biciclete, cu viteză.

Studiile spun că dacă nu există piste de biciclete separate de calea de circulație a mașinilor, doar 10% din oamenii care ar putea și ar vrea să meargă la muncă cu bicicleta fac acest lucru. Pentru că restul nu se simt în siguranță. Și îi înțeleg perfect.

A venit timpul să nu mai spunem că nu sunt piste pentru că nu sunt bicicliști, ci să construim piste! Așa vor fi și bicicliști.